Realizările econonomice din slide-urile Guvernului. Vicepremierul Ștefan îi răspunde lui Iohannis, dându-l exemplu negativ pe Cioloș

Publicat: 08/05/2018, 20:33

La o zi după ce președintele Klaus Iohannis a desființat execuția bugetară pe primele trei luni, criticând Guvernul că nu a realizat cât a prevăzut și cerând încă o dată demisia premierului, vicepremierul Viorel Ștefan a prezentat, la Palatul Victoria, varianta executivului de execuție bugetară, de această însă, la patru luni, ianuarie-aprilie. Ștefan a prezentat „o situație comparativă” 2014 – 2017, insistând că singurul an când „s-a înregistrat o prăbușire” a veniturilor la bugetul de stat consolidat a fost 2016. În acea perioadă, premier era Dacian Cioloș.

Potrivit slide-urilor lui Ștefan, veniturile la buget au crescut în primele patru luni ale lui 2018 cu 11,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, respectiv de la 80,1 miliarde de lei la 89,6 miliarde.

Potrivit vicepremierului, în evoluția veniturilor în corelație cu creșterea economică din ultimii ani, „singurul an care se abate de la trendul crescător este 2016″.

CONSULTĂ AICI DOCUMENTUL PREZENTAT DE GUVERN

Din datele Guvernului, în primele patru luni, veniturile colectate de ANAF au înregistrat creșteri față de anul precedent, respectiv 8% în ianuarie, 17,4% în februarie, 5,4% în martie, în scădere totuși față de luna anterioară din cauza rambursării TVA, și 17,2% în aprilie.

Pe plus, a iesit nivelul de colectare al ANAF și compartiv cu prognoza.

În privința impozitului pe venit, Viorel Ștefan a spus că, din cauza scăderii impozitului de la 16% la 10%, s-a înregistrat un minus de 18,2%, însă la aproape jumătate decât ar fi putut fi în realitate ca urmare a scăderii taxării.

Și în privința accizelor și TVA, în datele Guvernului rezultatele pe primele patru luni dau cu plus, respectiv 14,7% și 1,1%.

Viorel Ștefan a explicat, totodată, că deficitul de 6 miliarde din primele patru luni a finanțat 98% din investiții, al căror nivel a ajuns 5,9 miliarde de lei.

Vicepremierul s-a lăudat și cu sumele primite de la UE, 5 miliarde de lei până acum,în creștere cu 28% față de primele patru luni ale anului trecut, și a insistat că cei mai puțini bani europeni au intrat în România în 2016.

La capitolul cheltuieli, Viorel Ștefan a precizat că acestea au crescut în primele patru luni cu 20%, cât a fost asumat, de altfel, de Guvern.

Cât privește Pilonul II de pensii, care primește transferuri de la Pilonul I, Viorel Ștefan a arătat că aceste transferuri au crescut cu 19,7%, de la 493 la 590 de milioane de lei, în condițiile în care cota contribuțiilor a fost diminuată.

Cu execuția bugetară pe primul trimestru în față, președintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou, luni, demisia premierului Viorica Dăncilă, susținând că în acest moment PSD „amanetează viitorul țării” printr-o guvernare ineficientă. În replică, Liviu Dragnea a susținut că președintele Klaus Iohannis a prezentat „o listă întreagă de minciuni”.

„Invit să-și revină pe Guvernanții PSD. E o evoluție total nesatisfăcătoare a finanțelor. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili. Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă”, a declarat președintele, care a făcut o analiză critică a execuției bugetare din primul trimestru al acestui an.

Comentând că încă de la început „programul de guvernare al PSD s-a aflat pe contrasensul unei logici elementare economice”, șeful statului a afirmat că, pentru prima oară de la criza economică încoace, veniturile fiscale sunt mai mici față de anul anterior. „Economia duduie, dar la bugetul statului duduie cheltuielile. Veniturile – pauză. (…)După deja aproape un an și jumătate de guvernare PSD, cu această fază extrem de discutabilă a creșterilor salariale așa-zise, nu vedem însă nici drumuri, nici autostrăzi, nici școli, nici spitale. Nimic!Pe de altă parte, lumea se întreabă totuși de unde vin acești bani pentru anumite creșteri care s-au realizat și, dacă ne uităm cu atenție, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul țării! Crește salarii și pensii, și neglijează investiții importante și în infrastructură, și investiții necesare dezvoltării în general”, a mai spus Iohannis.

Mai mult, președintele a afirmat că PSD a reușit „o contraperformanță rară”, și cei cărora le-au crescut salariile fiind nemulțumiți. Un alt aspect care, în opinia șefului statului, „reflectă degringolada din finanțele gestionate de PSD” este cel referitor la accizele care au crescut, însă colectarea se afșă cu 12% sub program.

„E inadmisibil ca fondurile europene să nu facă parte din prioritățile Guvernului. Are în priorități lupta cu BNR, cu investitorii, cu multinaționalele, nu cu fondurile europene”, a adăugat Iohannis.

Președintele a atras atenția, totodată, că România se află în procedura privind deviația semnificativă a deficitului bugetar, iar, dacă PSD nu va face nimic în acest sens, lucrurile se vor agrava.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare